(P) .

Compania de călătorii şi turism Tui a anunţat că va închide 166 de unităţi în Marea Britanie şi Irlanda ca urmare a faptului că, din cauza pandemiei de COVID-19, clienţii îşi cumpără acum sejururile online, scriu cei de la retailgazette.co.uk, notează zf.ro.

„Comportamentul consumatorilor s-a schimbat deja în ultimii ani, 70% dintre rezervările Tui din Marea Britanie făcându-se în online. Credem că pandemia de COVID-19 a accelerat această tendinţă, oamenii preferând să cumpere online şi să vorbească cu agenţii de turism din confortul propriei locuinţe”, au spus reprezentanţii companiei.

Potrivit lor, măsura a fost luată şi din cauza numărului tot mai mic de turişti care vor să călătorească în condiţiile crizei actuale. Businessul va funcţiona în continuare pe cele două pieţe cu un număr de circa 350 de magazine.

În urma închiderii celor 166 de unităţi în jurde 900 de oameni riscă să îşi piardă locurile de muncă.

La nivel mondial, cel puţin 8.000 de angajaţi din industria turismului îşi vor pierde locul de muncă, despre acest lucru vorbindu-se ca despre „cea mai mare criză” la care a asistat industria călătoriilor. (foto: imagine ilustrativă)