Manifestările dedicate Zilei Naționale a României de la Onești au fost împărțite în trei momente distincte.
Acestea au debutat dincolo de orele prânzului, cu o mică festivitate de depunere de coroane de flori, la Monumentul “Cireșoaia”, de pe Calea Mărășești, la care au luat parte mai mulți politicieni oneșteni (primar, viceprimar, consilieri locali).
Mult mai multă foială a fost când s-a trecut la depunerea de coroane de flori la Monumentul “Regina Maria”, de lângă Primărie. Politicienilor locali li s-au alăturat și cei veniți de la județ (prefectul Maricica Coșa, președintele CJ, Sorin Brașoveanu, și mai mulți consilieri județeni) sau chiar de la centru (ministrul Viorel Ilie, proaspătul secretar de stat Paul Cotîrleț, deputații Constantin Avram și Theodora Șotcan, etc.), slujba religioasă fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu părintele protopop Ioan Bârgăoanu.
Publicul, în schimb, nu s-a prea înghesuit la manifestări, cum avea să o facă puțin mai târziu, pe platoul din fața Casei de Cultură, când s-au împărțit sute de porții de fasole cu cârnați și sute de litri de vin fiert.
Cu totul, să fi fost cel mult 1.000 de oneșteni la festivitatea depunerii de coroane de flori de la Monumentul “Regina Maria”!