Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit, miercuri 28 februarie, avertizarea de vreme rea până vineri, 2 martie, orele 20.00.

Toată Moldova (inclusiv județul Bacău), Dobrogea, Muntenia, Oltenia și estul Transivaniei vor fi sub COD PORTOCALIU de temperaturi foarte scăzute, atât noaptea cât și ziua.

“În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, gerul va fi persistent în cea mai mare parte a intervalului, iar valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 și -6 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, izolat mai coborâte, sub -25 grade.

NotăÎn cursul nopții de vineri spre sâmbătă (2/3 martie) temperaturi sub pragul de ger (-10 grade) se vor înregistra în Moldova, local în Maramureș, Transilvania, Muntenia și Dobrogea și pe arii restrânse în Oltenia.
Începând din noaptea de joi spre vineri (1/2 martie) și până duminică (4 martie) vor fi intervale cu precipitații în majoritatea regiunilor, dar mai ales în sud-vestul și sudul țării. La început va ninge, apoi, trecător, vor fi precipitații mixte și se va forma polei
”, se arată în informarea ANM.