UPDATE – 16.39: VIDEO cu URSUL care aleargă nestingherit pe străzile din ONEȘTI. Animalul nu a fost încă prins. CLICK AICI

UPDATE – 08.00: Prezența ursului a fost semnalată azi-noapte în zona Casa de Apă, apoi, dimineață, în jurul orei 05.00, animalul fusese localizat în zona stației peco Rompetrol (de lângă Hotelul Parc), pentru ca acum sălbăticiunea să fie căutată în zona supermarketului Lidl de pe strada Cireșoaia.

UPDATE – 07.57:“În data de 30.09.2019, în localitatea Onești, zona Lidl (zona de jos a orașului), a fost semnalată prezența unui urs. Pentru protecția dumneavoastră vă rugăm să evitați deplasarea în zona menționată. Respectați recomandările autorităților locale”, se arată într-o informare a ISU Bacău.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Alertă în Onești din cauza unui urs care și-a făcut apariția în oraș, azi-noapte. Pompierii au fost sesizați la numărul de urgență 112 despre prezența sălbăticiunii și au ajuns de urgență la fața locului.

“În data de 30.09.2019, în localitatea Onești, zona Peco Petrom, a fost semnalată prezența unui urs. Pentru protecția dumneavoastră vă rugăm să evitați deplasarea în zona menționată. Respectați recomandările autorităților locale”, se arată într-o informare a ISU Bacău.

“Să fi fost miezul nopții, dormeam oricum, când am auzit mașinile de poliție și de pompieri. Nu știam că este vorba despre un urs. Înclin să cred că a fost vorba despre un pui, care a venit din pădurile Cașinului”, ne-a relatat un oneștean care locuiește pe strada Casa de Apă, chiar în spatele benzinăriei Petrom.

Este prima dată când este semnalată prezența unui urs în Onești. La nivel național însă, sunt tot mai frecvente cazurile când urșii vin în oraşe, în căutare de hrană. (foto: arhivă)