NEWS ALERT: Tot județul Bacău sub atenționare COD GALBEN în noaptea de Anul Nou și în prima zi din 2020

0
1491

Toată Moldova, inclusiv județul Bacău, și în zonele montane din alte 15 județe ale țării se vor afla începând de pe 31 decembrie, ora 18.00, și până pe 1 ianuarie, ora 20.00 sub atenționare cod galben de vânt puternic. Rafalele de vânt pot ajunge chiar și la 70 km/h, în zonele joase.

“În Carpații Meridionali și de Curbură, în general la altitudini mai mari de 1700 m, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de peste 90…100 km/h, iar zăpada va fi spulberată.
În Moldova, vântul se va intensifica treptat, la început în nordul regiunii, apoi și în rest, local și temporar cu rafale de 55…65 km/h, iar în cursul zilei de miercuri (01 ianuarie), pe arii restrânse, vor fi intensificări de peste 70 km/h”, se arată în informarea ANM.

Intensificări ale vântului vor fi și în Bărăgan și Dobrogea, cu viteze în general de 45 și 55 km/h. Pe arii restrânse, îndeosebi în centrul, estul și sud-estul țării, vor fi precipitații mixte, ce pot favoriza depuneri de polei.