La propunerea primarului Nicolae Gnatiuc și a consilierilor PSD, PNL și ALDE din cadrul Consiliului Local Onești, taxa specială de salubrizare pentru consumatorii casnici din Onești a fost redusă la valoarea de 10,50 lei/persoană/lună.
Taxa specială de salubrizare aplicabilă în municipiul Onești pe parcursul anului 2019 va fi de 10,50 lei – au stabilit, azi, prin vot, în unanimitate, consilierii oneșteni în cadrul ședinței extraordinare de astăzi, la numai o lună din momentul în care prețul gunoiului fusese majorat la 14,27 lei/persoană/lună.
Pe 28 decembrie anul trecut, consilierii oneșteni aprobau majorarea prețului gunoiului de la 9,97 lei/persoană/lună la 14,27 lei, la solicitarea ADIS Bacău, o creștere de 50% care stârnea un val întreg de critici.
Totuși, la vremea respectivă atât primarul Nicolae Gnatiuc cât și consilierii locali dădeau asigurări că prețul stabilit atunci va avea doar caracter temporar.
După cum se observă, lucrurile chiar așa s-au petrecut, revenirea la prețul de 10,50 lei/persoană/lună – prevăzut în Planul Anual de Evoluție a Tarifelor și Taxelor – producându-se chiar mai repede decât se prevedea, un consilier avansând în decembrie o dată mai îndepărtată (detalii AICI).