.

Prefectul județului Bacău, Liviu Miroșeanu, și-a anunțat astăzi demisia din funcție pentru a se alătura echipei PNL, el fiind propunerea liberalilor pentru postul de primar al municipiului Bacău, la alegerile locale programate pe 27 septembrie.

În toată această perioadă, în care am ocupat funcția de prefect, am avut două obiective clare, pe care mi le-am asumat de la începutul mandatului: Spitalul Municipal și Șoseaua de Centură. Sigur, peste aceste două obiective pe care le-am considerat prioritare, a intervenit epidemia de COVID-19.

Spitalul Municipal este un obiectiv pe care, toată lumea știe, fosta administrație liberală l-a predat într-un stadiu de 80%. Timp de patru ani, aici, nu s-a mai executat nicio lucrare și îi găsesc vinovați pentru această nepăsare pe domnii Dragoș Benea și Cosmin Necula, foști colegi de partid în PSD. Astăzi, o spun răspicat: cei doi se fac vinovați de privarea băcăuanilor de servicii medicale de calitate, prin indiferența cu care au tratat acest obiectiv.

Din nefericire, a fost nevoie de epidemia de COVID-19, pentru ca lucrările la spital să fie reluate. Chiar și așa, în timp ce luptam cu acest dușman nevăzut, cei doi au ales calea minciunii și ipocriziei.

Astăzi, cele două etaje ale Spitalului Municipal sunt gata, iar Guvernul Orban, ministrul sănătății Nelu Tătaru, au dat acea hotărâre de guvern prin care  întreaga situație juridică se deblochează, iar statutul spitalului este unul clar. Acum situația se află în curtea Consiliului Local Bacău și a Consiliului Județean Bacău, care pot decide ce se dorește să se facă mai departe.

Există mai multe variante de lucru: fie predarea către Consiliul Județean, implicit, către Spitalul Județean de Urgență, a amenajării existente acum, care înseamnă parter și etajele 4 și 5; fie predarea întregului obiectiv de investiții numit Spitalul Municipal Bacău. Decizia va aparține consilierilor și am convocat, pentru că legea îmi permite, ședințe extraordinare de consiliu local și consiliu județean, pentru a vedea pașii următori.

Consider, fără falsă modestie, că am făcut tot ce ținea de mine, ca prefect, să pun în funcțiune etajele 4 şi 5 ale Spitalului Municipal. Sigur, în perioada următoare, vor fi mulți cei care se vor bate cu pumnul în piept, își vor aroga merite, dar eu știu care este adevărul.

În ceea ce privește Șoseaua de Centură, aici, am avut numeroase întâlniri cu constructorul și am funcționat ca o curea de transmisie între ce s-a întâmplat pe șantier și Ministerul Transporturilor. Din nou, cei doi de care vorbeam mai sus, primarul Necula și Dragoș Benea, la care s-a alăturat fostul ministru Lucian Șova, au ales calea demagogiei și ipocriziei.

Da, brațul vestic este gata, dar mai este nevoie de avize pentru a putea fi dat în folosință. Dragoș Benea știe foarte bine despre ce este vorba, despre lucruri perfect legale, astfel încât să nu fie pierdută finanțarea europeană, dar transmite doar ceea ce-i convine. Este regretabil că Dragoș Benea este europarlamentar, dar nu cunoaște legislația în materie de fonduri europene.

Și, încă ceva legat de acest subiect: Șoseaua de Centură nu este nici a lui Benea, nici a lui Șova, nici a lui Necula, nici a lui Miroşeanu! Este a băcăuanilor, realizată din bani publici și, cât de curând, se va putea circula pe brațul vestic, fără tăieri de panglici și festivisme. Aceste practici sunt doar în dreptul lor!

În fine, epidemia de coronavirus ne-a afectat serios. A fost nevoie de restricții, de schimbarea modului de viață, am fost luați pe nepregătite, dar, consider că am făcut față, în special datorită colaboratorilor mei, cărora le mulțumesc public.

Și, aici, aș vrea să fac o precizare extrem de importantă și îmi asum ceea ce spun: Dragoș Benea, Sorin Brașoveanu, Cosmin Necula nu ne-au fost parteneri în această luptă, ci ne-au pus bețe în roate, permanent! Este suficient să vă spun că, în luna martie, când căutam disperați spații de cazare pentru carantină, proprietari de pensiuni și hoteluri primeau telefoane să nu ne pună spațiile de cazare la dispoziție.

Apoi, toate acele episoade cu Spitalul Județean, declarații de presă bombastice, cele mai multe dintre ele aiuritoare, nu au făcut deloc bine unei comunități care avea nevoie de solidaritate din partea tuturor actorilor politici. Toate acestea în vreme ce Spitalul Județean încheia contracte îndoielnice pentru măști și combinezoane cu o firmă care vindea papetărie.

Acestea sunt adevăruri care trebuie spuse și pe care băcăuanii nu trebuie să le uite! Astăzi, situația este gestionată bine, corect. Cele două etaje ale Spitalului Municipal vor deveni funcționale, avem patru aparte de testare Real Time – PCR, mai depinde să respectăm regulile de distanțare socială și purtarea măștilor.

Referitor la activitatea mea viitoare, intru în campanie electorală cu gândul că este nevoie de pași concreți pentru oameni, nu de promisiuni; că politica se poate face cu echilibru, maturitate și înțelepciune și nu cu scandal, pe falsul model că va fi auzit cel care strigă mai tare.

Închei prin a mulțumi tuturor colaboratorilor mei, oameni deosebiți, directorilor de instituții cu care am lucrat bine, colegilor și dumneavoastră, mass-mediei, pentru aceste luni de colaborare!”, a afirmat Liviu Miroșeanu.