.

La data de 04 august a.c, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat, în flagrant, un tânăr de 29 de ani, care avea asupra sa o armă neletală supusă autorizării, deţinută ilegal. Totodată, poliţiştii au stabilit că acesta ar fi avut asupra sa 300 de g de alice şi 4 butelii cu gaz, pe care intenţiona să le comercializeze în Autogara Bacău. 

Bunurile găsite asupra tânărului au fost ridicate de către poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase în vederea continuării cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)