(P)

UPDATE – 19 mai, ora 08.41: Conform ISU Bacău, aseară, la ora 22.00, la nivelul județului Bacău nu mai erau consumatori nealimentați cu energie electrică.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Din cauza ploilor și vijeliilor, șapte localități din județul Bacău au rămas nealimentate cu energie electrică, alte trei localități fiind afectate parțial.

Potrivit ISU Bacău, la ora 14.00 nu aveau curent 3.062 de consumatori din localitățile Letea Veche, Holt, Traian, Dospinești, Bogdănești, Hertioana, Prăjești (afectate total), Secuieni, Bijghir și Filipești (afectate parțial). 3 linii electrice și 65 de posturi de transformare sunt nealimentate, 3 echipe Delgrad Grid acționând pentru identificarea defecțiunilor și repararea lor.

Totodată, pompierii băcăuani intervin pentru evacuarea unei curți în Moinești, pe strada Nicolae Bălcescu, și în comuna Podu Turcului, unde a fost inundat și un beci. (foto: arhivă)

Comenteaza aici