NEWS ALERT: Municipiul ONEȘTI, în pericol să rămână fără apă potabilă! Conducta de aducțiune, RISC URIAȘ să cedeze! Și alte localități și Chimcomplex SA sunt în aceeași situație

0
13439

Conform informării Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB), din cauza viiturii de pe râul Trotuș, în zona comunei Tg. Trotuș, la ieșirea din satul Tuta spre Pârâul Boghii, malul drept al râului a fost erodat pe o adâncime de circa 30 de metri și o lungime de peste 100 de metri, formând o cavernă care înaintează spre conducta de aducțiune apă potabilă Dărmănești – Tg. Ocna – Onești, distanța până la amplasament fiind de 10 metri, informează ISU Bacău.

Tot potrivit CRAB, în cazul în care râul va afecta această conductă se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă pentru municipiul Onești, comuna Cașin, comuna Tg. Trotuș, SC Chimcomplex SA Borzești, comuna Pârgărești, Școala de Formare a Agenților de Penitenciare Tg. Ocna.

Fenomenul este monitorizat în permanență.