Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș și directorul general al Raja SA, Felix Stroe, au semnat, astăzi, la sediul MFE, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată în municipiul Onești în perioada 2014-2020”, finanțat din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), scrie capital.ro.
La semnarea contractului a fost prezent și primarul Oneștiului, Nicolae Gnatiuc, în mandatul căruia RAJA a preluat administrarea sistemului public de apă și canalizare al orașului.
Datorită acestui proiect, finanțat cu echivalentul a 275,6 milioane de lei – fonduri europene, 19.000 locuitori ai municipiului Onești vor avea acces la apă potabilă și alți 41.500 vor beneficia de servicii de canalizare la cele mai înalte standarde.
De asemenea, proiectul va contribui la dezvoltarea socio-economică a zonei, prin stimularea investițiilor private în aria de implementare, asigurarea accesului la servicii publice de apă și canalizare de calitate, îmbunătățirea calității vieții și a stării de sănătate a populației și dezvoltarea durabilă a zonei. Suplimentar, datorită implementării proiectului vor fi create 22 noi locuri de muncă, mai scrie sursa citată.
Ministrul Ioan Marcel Boloș a subliniat progresele companiei Raja SA. „Un exemplu de bune practici pentru alte companii din domeniu. Mă bucur că echipa de aici și-a folosit experiența și priceperea pentru a-și extinde operațiunile și în afara zonei în care a operat inițial, respectiv județul Constanța. Proiectul investițional demarat astăzi în municipiul Onești este un exemplu de operativitate în slujba beneficiarilor din aria de operare”, a declarat ministrul Fondurilor Europene.
La rândul său, directorul general al Raja SA, Felix Stroe, a arătat că „Municipiul Onești va avea cel mai modern sistem de apă și canalizare din România datorită implementării proiectului, localitatea fiind până în prezent în afara Master Planului județului Bacău în ceea ce privește infrastructura de apă, canalizare și epurarea apelor uzate”. (foto: capital.ro)
Comentariile sunt închise.