Peste 1.000 de maghiari au format, joi, un lanţ uman în faţa Cimitirului Eroilor din Valea Uzului pentru a nu permite accesul la manifestările care urmează să fie organizate, începând cu orele 17.00, de Ziua Eroilor de mai multe asociaţii româneşti, până la reglementarea situaţiei create în jurul acestui cimitir, relatează mediafax.ro.

Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că oamenii stau unii lângă alţii, iar pentru că sunt foarte mulţi nici nu trebuie să se ţină de mână pentru a bloca accesul.

„Sunt cel puţin 1.000 de persoane din zona Ciucului, dar şi din Covasna, este o acţiune de solidaritate şi de veghe în jurul gardului Cimitirului din Valea Uzului, pe terenul adiacent al drumului care se află în domeniu public al judeţului Harghita. Este un lanţ uman, suntem atât de mulţi oameni încât nici nu trebuie să ne ţinem de mâini, stăm unii lângă alţii doar la intrarea în cimitir. Aşteptăm şi vedem ce se întâmplă. Prin acţiunea noastră dorim să nu aibă loc în cimitir evenimente până nu se reglementează situaţia, mai ales la nivelul ministerelor Apărării din România şi Ungaria, care au semnat un acord privind cimitirele militare”, a spus Korodi.

Cei prezenţi au pancarte cu documentele emise de autorităţile statului român care atestă că acţiunile Primăriei Dărmăneşti privind inaugurarea parcelei eroilor români din Cimitirul Valea Uzului s-au făcut cu încălcarea legii.

De la ora 17.00, în Cimitirul Eroilor din Valea Uzului sunt programate manifestări aprobate de Primăria Dărmăneşti de sărbătorire a Zilei Eroilor, la care şi-au anunţat participarea mai multe asociaţii româneşti.

La faţa locului se află jandarmi şi poliţişti. (foto: arhivă)

Citește AICI articolul complet