Meteorologii au emis două alerte de vreme rea, care vizează toată țara. Vor intra în vigoare două avertizări – cod galben și cod portocaliu – de ploi și vijelii.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Interval de valabilitate: 2 iulie, ora 12:00 – 3 iulie, ora 06:00
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, în majoritatea regiunilor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…35 l/mp.
Notă: Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala și în după-amiaza și seara zilei de duminică (3 iulie).
COD PORTOCALIU
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, vijelii puternice, ploi abundente
Interval de valabilitate: 2 iulie, ora 12:00 – 2 iulie, ora 22:00
Zone afectate: conform textului și hărții
În zonele de munte, în Maramureș, Transilvania, Oltenia, nord-vestul Munteniei și local în Moldova, iar spre seară și în Crișana vor fi vijelii puternice, cu rafale de peste 70…80 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35…40 și izolat 50…60 l/mp.












