Tragedie , în această după-amiază, la intrarea în orașul Târgu Ocna dinspre Târgu Trotuș, după ce un electrician și-a pierdut viața în timpul unei intervenții la un stâlp de electricitate, care s-a suprapus cu ploaia torențială și cu vântul puternic ce s-au abătut asupra orașului.
Bărbatul încă se afla pe suspendat pe stâlp când au fost sesizate autoritățile la 112, la fața locului deplasându-se de urgență o ambulanță SAJ de la Substația Onești.
Acesta a fost coborât de pe stâlp de colegii săi (era angajat al unei firme de electricitate), iar personalul medical de pe ambulanță i-a aplicat procedurile de resuscitare. La ora 17.00, din păcate, după ce bărbatul nu a răspuns manevrelor, a fost declarat decesul.

Altfel, în Târgu Ocna sunt căzuți foarte mulți copaci, unul dintre ele secerând o casă în două, iar în Târgu Trotuș este la fel, dezastru, din cauza zecilor de copaci doborâți de vânt. „E jale mare la Târgu Trotuș!”, ne-a spus un localnic.
Pe DN 11, Onești – Târgu Secuiesc, pe raza comunei Bogdănești se intervine pentru degajarea aluviunilor.
Totodată, informează ISU Bacău, “în urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase – COD ROȘU – la nivelul județului Bacău, în intervalul orar 14:35 – 15:15, au fost afectate mai multe UAT-uri (Târgu Ocna, Târgu Trotuș, Bogdănești).
Pentru gestionarea evenimentelor, echipaje (49 de pompieri militari) din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență acționează pentru evacuarea apei din gospodării (curți, beciuri) și degajare de arbori căzuți (3 arbori), cu 5 autospeciale de intervenție cu apă și spumă, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă, 1 microbuz, 2 autoturisme pentru muncă operativă, 2 motopompe transportabile.”
Știre în curs de actualizare.


















