Viitorul Oneşti a câştigat, miercuri seară, meciul decisiv cu Sportul Oneşti, scor 6-2, după 1-1 la pauză, și este noua campioană a județului Bacău, urmând să evolueze la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a împotriva campioanei din Neamț.
Spre deosebire de ultimul joc direct, în care tabela de scor s-a modificat o singură dată și tocmai la final, meciul decisiv pentru titlul de campioană județeană a început abrupt. Era doar minutul 9 când Tudorache a preluat cu șpițul o minge din fața unui adversar, apoi a șutat în diagonală, pe jos, fără nicio șansă pentru portarul gazdelor.
La scorul de 1-0 pentru Sportul, situația se complica pentru Viitorul, obligată oricum să învingă. Jucătorii Viitorului au dres însă rapid busuiocul, cu ajutorul lui Alin Gârneață. Era minutul 15 când jucătorul cu numărul 77 a făcut o preluare de fotbalist, a avansat în centru și a șutat imparabil din afara careului, restabilind egalitatea.
Până la finalul primei reprize, Viitorul a controlat jocul, dar fără să mai concretizeze pe tabelă, deși a mai avut două șanse bune prin Bortoș și Miron.
Viitorul a trecut în avantaj la trei minute de la reluare (2-1), după care, în minutul 61, a urmat o transversală a lui Tudorache, din afara careului, care le-a dat fiori reci pe șira spinării amfitrionilor.
Între timp, Sportul rămăsese în inferioritate, Radu Boacă fiind eliminat.
În minutul 62, Viitorul s-a desprins decisiv, după o fază controversată – un penalty acordat, au opinat chiar și o parte dintre susținătorii „alb-verzilor”, cam ușor, după un duel corp la corp, încheiat cu un plonjon spectaculos. Ghenici a transformat și s-a făcut 3-1.
Șapte minute mai târziu, scorul a luat proporții, Floroiu înscriind cu un șut spectaculos de la distanță: 4-1.
Sportul a redus din handicap în minutul 72 (4-2), după care a venit rândul din nou Viitorului să marcheze, dar meciul era oricum jucat.
S-a terminat 6-2 pentru Viitorul, care a mai primit un penalty spre final, transformat de Gabriel Cucu, iar formația pregătită de Rareș Mihalache a declanșat fiesta la final și merge la baraj. Comentariile abia acum urmează.
Vom reveni cu detalii.