Un focar de infecție cu noul coronavirus a fost depistat în municipiul Bacău, la un cămin de bătrâni situat pe strada Mihai Eminescu. Au fost confirmați pozitiv atât beneficiari, cât și angajați ai centrului pentru persoane vârstnice, scrie zdbc.ro.

„Vă pot confirma că a fost descoperit un focar de COVID la un centru pentru persoane în vârstă din municipiu. Sunt afectați și beneficiari și asistenți ai centrului. Se desfășoară o anchetă epidemiologică, însă numărul exact al celor afectați nu vi-l putem oferi, decât cu acordul Grupului Strategic de Comunicare”, a declarat pentru Mihaela Arim, directoarea DSP Bacău, pentru sursa citată.

Nu mai puțin de 24 de cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19 au fost confirmate în județul Bacău, în 24 de ore. (foto: imagine ilustrativă)