În urma testelor efectuate la nivelul județului Bacău, față de ultima raportare, au fost înregistrate nu mai puțin de 84 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Doar Bucureștiul (236) și Prahova (87) au mai mult cazuri decât județul Bacău, în ultimele 24 de ore.

Județul Bacău a ajuns astfel la 2.557 de persoane infectate cu COVID-19, de la izbucnirea pandemiei.

La nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.504 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Până astăzi, 27 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 83.150 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

36.677 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.130 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 3.459 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 26.08.2020 (10:00) – 27.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 38 de decese (22 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

37 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.288. Dintre acestea, 492 sunt internate la ATI. (foto: imagine ilustrativă)