NEWS ALERT: Avertizare hidrologică: există PERICOL de inundații pe râurile Trotuș, Bistrița, Moldova

0
14

După fenomenele meteo periculoase de ieri din zona Oneștiului (DETALII AICI), astăzi a venit rândul hidrologilor să emită două avertizări de posibile depășiri ale cotelor de apărare și inundații.

Având în vedere situația hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitațiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale şi creșteri de debite şi niveluri cu posibile depășiri ale COTELOR DE APĂRARE, după cum urmează:

COD GALBEN

În intervalul 30.06.2021 ora 13:00 – 01.07.2021 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice:

  • Suceava – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior,
  • Moldova – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior,
  • Bistrița – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Suceava, Neamț, Harghita, Bacău),
  • Trotuș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Harghita, Neamț, Bacău, Harghita și Vrancea)

COD PORTOCALIU

În intervalul 30.06.2021 ora 15:00 – 01.07.2021 ora 14:00 pe râurile din bazinele hidrografice:

  • Suceava – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior,
  • Moldova – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior,
  • Bistrița – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Suceava, Neamț, Harghita, Bacău).

Avertizarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din județele: Suceava și Neamț. (foto: ISU Bacău)