A fost COD ROȘU de averse torențiale, vânt puternic și grindină în mai multe localități din zona Oneștiul, ieri după-amiază. Vremea a făcut prăpăd în Târgu Ocna și în Târgu Trotuș, unde zeci de copaci au fost doborâți de vântul puternic și au căzut peste casele oamenilor, iar un bărbat a murit electrocutat pe un stâlp de electricitate.

La Târgu Ocna, un copac doborât de rafalele de vânt a retezat practic în două o casă. “În intervalul orar 15.30 – 20.00, autoritățile locale prin departamentul Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență , S.C. UTIL CONSECA S.R.L. și S.C. CUPT S.A., au intervenit pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase produse astăzi în orașul Târgu Ocna.

Vântul puternic a doborât nu mai puțin de 12 copaci pe străzile: C. Negri (Zona blocurilor B-uri), strada Vultur, strada Viișoara, strada Ștefan Constantinescu.

Din păcate un arbore a fost doborât de vânt pe o casă de locuit. Pompierii din cadrul SVSU au intervenit rapid”, transmit reprezentanții Primăriei Târgu Ocna.

Grindina de dimensiunile oului de porumbel a bătut cu putere în mai multe localități din apropierea Oneștiului. Cantitatea masivă de gheață a provocat pagube uriașe, fiind distruse complet culturi întregi.

La Bogdănești, omul de afaceri Mihai Fudulache și-a văzut compromisă toată munca de peste, după ce s-a abătut grindina.

“Bucurii și tristeți,

Regăsim pe pământ.

Așa cum am împărtășit bucuriile cu voi, cu 1 săptămâna în urmă, astazi suntem nevoiți să împărtășim tristețe, și să vă anunțăm că în acest an la „Ferma Bogdanesti” 95% din recoltă a fost pierduta. Vom astepta până anul viitor gustul cireșelor, caisele, piersicile, perele, merele, strugurii, s au dus, iar pierderile sunt greu de calculat.

Sfântul Petru și Pavel „ne-au certat” destul de râu, dar pilda lui Iov ne spune: „Domnul a dat, Domnul a luat”!”, a menționat antreprenorul, într-un mesaj însoțit de imaginile care prezintă dimensiunile dezastrului.

DN 11 Onești – Târgu Secuiesc a fost acoperit de aluviuni pe un tronson în comuna Bogdănești, sat Filipești, iar mai multe curți au fost inundate, pompierii intervenind pentru degajarea apei și a mâlului.

„În urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase – COD ROȘU – la nivelul județului Bacău, în intervalul orar 14.35 – 15.15, au fost afectate mai multe UAT-uri (Târgu Ocna, Târgu Trotuș, Bogdănești).

Pentru gestionarea evenimentelor, echipaje (49 de pompieri militari) din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au acționat pentru evacuarea apei din gospodării (curți, beciuri) și degajare de arbori căzuți (3 arbori), cu 5 autospeciale de intervenție cu apă și spumă, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă, 1 microbuz, 2 autoturisme pentru muncă operativă, 2 motopompe transportabile”, a precizat ISU Bacău. (foto: ISU Bacău; Primăria Târgu Ocna, Petre Taraipan, Mihai Fudulache)