Municipiul Onești rămâne fără apă 24 de ore!

0
4904

RAJA Constanța, operatorul serviciului public de alimentare cu apă și canalizare pe raza municipiului Onești, anunță locuitorii orașului, printr-un comunicat de presă, că timp de 24 de ore nu vor avea apă, ca urmare a unor lucrări de anvergură care urmează a fi efectuate de Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) la conducta de aducțiune Poiana Uzului – Bacău.

Sistarea furnizării apei este prevăzută să aibă loc marți, 7 noiembrie, începând cu orele 07.00, timp de 24 de ore, cât estimează CRAB că va dura executarea lucrărilor prevăzute plus perioada necesară pentru reumplerea conductelor de aducțiune, transport și distribuție și revenirea la parametri de debit și presiune.

Totuși, întreruperea furnizării apei în municipiul Onești ar putea fi doar parțială, nu totală.

RAJA informează consumatorii săi că se vor face rezerve de apă la stația Cuciur, astfel încât apa să nu fie oprită complet timp de 24 de ore. “RAJA SA va lua măsuri ca rezevorul de apă Cuciur să fie plin, lucrur ce va permite alimentarea municipiului Onești, cu apă potabilă din rezervor, conform unui program pe care îl vom anunța de îndată de va fi stabilit”, se arată în comunicatul remis presei de RAJA.