Săptămâna aceasta nu a început tocmai bine pentru locuitorii din centrul orașului Moinești, care s-au trezit că nu au apă potabilă la robinete.

Dacă în Onești se întâmplă ca astfel de întreruperi ale alimentării cu apă nici măcar să nu mai fie anunțate, la Moinești se știa din timp că între orele 09.00 și 14.00 ale zilei de luni, 13 martie 2017, se va sista furnizarea apei potabile.

Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) a anunțat că oprirea apei în Moinești are ca scop efectuarea unor lucrări de înlocuire a unei vane pe rețeaua de distribuție, pe str. Vasile Alecsandri, din Moinești și că această măsură îi va afecta în principal pe locuitorii din zona centrală a orașului.

Totodată, au mai menționat cei de la CRAB, la reluarea programului de furnizare a apei potabile este posibil să apară fenomenul de turbiditate (apă murdară).

Chiar dacă CRAB le-a recomandat moineștenilor să-și facă rezerve de apă, nu toți au recepționat mesajul. „Eu am fost plecată din localitate cu familia până duminică seara (n.r. – ieri, 12 martie) și nu am știut că se va opri apa. M-am trezit de dimineață că nu curge apă și habar n-aveam ce se întâmplă. Dacă spuneți că doar până la două (n.r. – ora 14.00) va fi oprită, atunci nu e cine știe ce problemă. Dar să fie așa”, ne-a declarat o doamnă care ne-a contactat pe telefonul redacției pentru a afla de ce nu curge apă în centrul Moineștiului.