România riscă blackout-ul pe timpul iernii dacă va închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia până la finalul anului 2025, așa cum s-a angajat prin PNRR. Este avertismentul care dă frisoane transmis de ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producție de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situația de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la Digi24.
„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producție deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situație de blackout”.
Pe de altă parte, dacă România decide să păstreze centralele în funcțiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.
Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.
„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internațional, care a avut șase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.
„Studiul a adus evidențe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Așa am reușit să-i conving să redeschidă discuția. Discuție pe care de două ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.
Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiștii în acest studiu l-au evidențiat. Nu o spun eu, că așa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul. (foto: imagine ilustrativă)











