Sediul Primăriei Onești funcționează în momentul de față fără autorizație de securitate la incendiu, în urma schimbărilor legislative apărute în domeniul siguranței clădirilor, după incendiul de la clubul Colectiv din București.
Pentru a putea obține autorizația din partea ISU Bacău, autoritățile oneștene au ales să pună în aplicare cea mai la îndemână soluție dintre cele vehiculate în discuțiile cu reprezentanții pompierilor.
Astfel, pentru că instalarea unei scări exterioare sau amenajarea a încă unui lift erau foarte dificil de realizat, la fel ca și construirea unei platforme în vecinătatea clădirii care să servească accesului autospecialelor de pompieri, s-a ales varianta închiderea ultimul etaj al clădirii.
În discuțiile purtate cu autoritățile locale, reprezentanții pompierilor au transmis că, în caz de necesitate, la ultimul etaj al clădirii nu se poate ajunge cu scara de intervenție, de aceea trebuie găsită o soluție.
Închiderea completă a ultimului etaj al clădirii nu va afecta în nici un fel activitatea instituției, dă asigurări primarul Nicolae Gnatiuc: “Ultimul etaj era oricum prea puțin folosit. El va rămâne închis, nu va mai fi alimentat nici cu energie electrică. Nimeni nu va mai avea acces acolo, nici măcar funcționarii primăriei. Doar o persoană responsabilă va păstra o cheie în caz de necesitate, pentru situațiile neprevăzute”.
Tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia și-au pierdut viața 65 de tineri, a adus mai multe modificări legislative privind siguranța la incendiu. În Onești, pe lângă clădirea în care funcționează Primăria, nu au autorizare de securitate la incendiu majoritatea instituțiilor de învățământ și Sala Polivalentă “Nadia Comăneci”. Toate aceste obiective sunt în curs de avizare ISU, documentația fiind întocmită.