Primul weekend de distracție la Kaya Bistro&Lounge din Onești, cea mai nouă și mai spectaculoasă locație estivală din Moldova, nu a atras doar aprecierile invitaților, ci și zeci de reclamații din partea riveranilor. Locatarii blocurilor din zonă s-au plâns că nu s-au putut odihni cum trebuie din cauza numărului crescut al decibelilor și au cerut inclusiv primarului Neghină să ia atitudine.

Dacă în situații similare din țară s-a întâmplat ca cetățenii să fie tratați cu dispreț, managementul Kaya Bistro&Lounge Onești nu a așteptat un nou rând de reclamații și a luat o serie de măsuri care intră în vigoare chiar din această seară.

“Înainte de toate, permiteți-ne să le prezentăm scuzele noastre celor care au fost deranjați de muzica tare. Așa cum tineretul vrea să se distreze în noua noastră locație, îi înțelegem și îi prețuim și pe vecinii noștri, care au dreptul la odihnă.

Tocmai de aceea, am decis ca noua locație Kaya Bistro&Lounge să își schimbe programul de club chiar începând din acest weekend.

Vinerea, distracția va începe la ora 18.00 și se va termina la ora 24.00, așadar am redus programul cu două-trei ore. Iar sâmbătă se renunță la programul de club.

În restul zilelor, KAYA o să aibă program normal de bistro and lounge”,  a spus managerul Ionuț Chealfă.

Modificarea programului de funcționare nu este însă totul: “Vom lua măsuri de izolare fonică și vom elimina poluarea fonică. Suntem în analiză, să găsim soluțiile cele mai potrivite.”

Managerul KAYA consideră că acesta este un prim pas către reconciliere și spune că nu e simplu deloc să mulțumești pe toată lumea: “Noi facem toate eforturile pentru a ne desfășura activitatea în așa fel încât să fim pe placul tinerilor, din partea cărora avem foarte multe solicitări, iar locatarii din zonă să nu aibă de suferit. Considerăm că această terasă este un plus pentru orașul nostru, vorbim despre o investiție de 500.000 de euro, de noi locuri de muncă. N-am vrea să fim din nou reclamați, de aceea am făcut toate aceste modificări în program. Este totuși sezonul estival, cred că putem găsi înțelegere, aceste schimbări pe care le-am făcut dovedesc faptul că nu suntem rău-intenționați și că ne place să tratăm pe toată lumea cu respectul cuvenit.”

Imediat după inaugurare, Kaya Bistro&Lounge a fost ţinta unor plângeri din partea locuitorilor din apropierea acestuia, pe motiv că programul unităţii e prea lung, iar muzica prea tare nu îi lasă să se odihnească.

În această seară, Kaya ți-i aduce pe DJ John Junior și Saxo Vibes, pentru o nouă porție de distracție pe cinste. Până la ora 24.00. (foto: facebook.com/Kaya)