În apropierea sărbătorilor pascale, locuitorii din Cartierul Lanul Gării din Onești au primit o veste bună, în sensul că în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2017, pe care consilierii locali l-au aprobat în unanimitate, cu unele amendamente, este prevăzută o sumă, nu foarte mare, și pentru realizarea instalației de iluminat public în Cartierul Lanul Gării.
Cartierul Lanul Gării va primi o mică primenire în perioada următoare. Nu este vorba despre amenajarea unei căi de acces directe pentru posesorii de autoturisme – de care locuitorii din zonă au nevoie ca de aer – ci doar de realizarea instalației de iluminat public.
Municipalitatea oneșteană a prins în bugetul pe anul 2017 suma de 5.000 de lei (aproximativ 1.100 de euro) pentru cheltuieli de proiectare a rețelei de iluminat public în Cartierul Lanul Gării.
“Ce să zic, e bine și așa decât deloc, chiar dacă problemele în zonă sunt mult mai mari, nu știu dacă domnii consilieri cunosc în ce condiții trăim noi aici. Dar măcar să se rezolve treaba cu iluminatul, să fie gata anul ăsta!”, a comentat o tânără care locuiește în zona respectivă.
Cartierul Lanul Gării este unul dintre cele mai vitregite din Onești, investițiile în zonă fiind aproape inexistente.
“Suntem noi mai la dos, probabil de aia”, a conchis doamna.