Romsilva a dat publicității rezultatele licitațiilor de masă lemnoasă care s-au derulat prin direcțiile silvice din întreaga țară. Potrivit datelor, cea mai mare cantitate adjudecată a fost înregistrată de Direcția Silvică Suceava, urmată de Direcția Silvică Bacău, care va vinde 260.525 metri cubi, scrie zdbc.ro.

„Din ce se vehicula că este o criză a lemnului, de fapt am ajuns la un excedent. Mă bucur că am reușit să ținem această licitație și am avut aceste rezultate bune (…)

Se va recolta doar din creștere. Ce anume se taie este stabilit conform amenajamentului silvic, care este stabilit prin ordin de ministru. Bineînțeles, există și o rezervă”, a declarat ing. Viorel Ghelasă, directorul Direcției Silvice Bacău, pentru sursa citată.

La nivel național, vor fi valorificate anul acesta 2,55 de milioane de metri cubi de lemn, Bacăul fiind al treilea județ din țară ca volum oferit spre valorificare.

Cea mai mare parte a masei lemnoase va fi valorificată de către operatorii economici în industrie.