Actrița Tamara Buciuceanu Botez, în vârstă de 90 de ani, a murit, marți, la Spitalul Elias din Capitală, unde era internată de la începutul acestei luni, a anunțat unitatea medicală. Tamara Buciuceanu a fost un simbol al generației de aur a scenei și cinematografiei românești și a rămas în memoria cinefililor pentru roluri precum cel al profesoarei „Isoscel” din seria „Liceenii”, dar și pentru interpretarea personajului Coana Chirița.
„Spitalul Elias anunță cu regret dispariția unei mari doamne a teatrului românesc, Tamara Buciuceanu Botez. Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, a anunțat unitatea medicală printr-un comunicat de presă transmis HotNews.ro.
Actrița Tamara Buciuceanu Botez, în vârstă de 90 de ani, a fost internată la începutul lunii octombrie, pe fondul unei boli cardiace mai vechi, care s-a acutizat.
Tamara Buciuceanu-Botez a interpretat roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune și film. Născută în 1929, în Tighina, Republica Moldova, numită „Doamna comediei româneşti”, Tamara Buciuceanu a realizat peste 1.500 de roluri memorabile, printre care se numără cel al Anetei Duduleanu din „Cuibul de viespi”, în regia lui Horea Popescu, Chirița din „Chirița în provincie”, în regia lui Alexandru Dabija, Isoscel din „Liceenii”, în regia lui Nicolae Corjos.
În anul 2011, în semn de prețuire a impresionantei activități artistice, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Aleea Celebrităților, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti. (sursa: Hotnews.ro)