Acasă Actualitate NEWS ALERT: (FOTO) Incident pe DN11 Onești – Bacău, la Livezi: zeci...

NEWS ALERT: (FOTO) Incident pe DN11 Onești – Bacău, la Livezi: zeci de navete cu bere au căzut dintr-un TIR pe șosea

 

Un incident rutier s-a produs în această după-amiază pe DN11 Onești–Bacău, pe raza comunei Livezi, după ce prelata unui TIR care transporta bere s-a desprins în timp ce autocamionul se afla într-o curbă.

În urma desprinderii prelatei, zeci de navete cu bere au căzut din camion pe partea carosabilă. Multe sticle s-au spart, iar berea s-a împrăștiat pe șosea.

Incidentul a afectat temporar circulația pe DN11, pe sensul dintre Onești și Bacău. La fața locului s-a intervenit pentru îndepărtarea navetelor, a sticlelor sparte și a resturilor de pe carosabil.

Traficul rutier în zona afectată este dirijat de un echipaj de poliție și se desfășoară alternativ, pe un singur sens de circulație.

Șoferii care tranzitează sectorul de drum din zona comunei Livezi sunt sfătuiți să circule cu atenție și să respecte indicațiile polițiștilor aflați la fața locului.