În luna martie am putea da pentru ULTIMA DATĂ ceasul cu o oră înainte

0
580

Comisia Europeană a propus oficial ca ora de vară să fie eliminată. Fiecare stat membru al Uniunii ar trebui să comunice, până în aprilie 2019, dacă intenţionează să aplice în mod permanent ora de vară sau pe cea de iarnă, scrie observator.tv.

Ministerul Sănătăţii susţine că schimbarea nu este benefică. Specialiştii spun că organismul are nevoie de o săptămână pentru a se acomoda şi că cele mai afectate sunt persoanele cu depresii sau afecţiuni cardiace.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, spunea că 84% dintre europeni ar dori să păstreze ora de vară pe tot parcursul anului, însă românii doresc să rămână la ora de iarnă, conform unui studiu.

Aleșii noștri vor avea ultimul cuvânt în această chestiune.

“Ministerul Sănătății mi-a răspuns la o interpelare pe care am făcut-o cu privire la ora de vară și în care mi-a explicat foarte clar că această oră de vară duce la o serie de probleme privind sănătatea publică”, a declarat Daniel Gheorghe, deputat PNL, pentru sursa citată.

Tot pe această problemă, Ministrul Transporturilor, băcăuanul Lucian Șova, a spus: “Este o dezbatere europeană, care sigur că are dificultățile sale. Ne vom ralia și noi celei mai bune soluții propuse de Comisia Europeană”.