Primarul Bacăului a dezvăluit recent că există interesul unui investitor pentru a realiza un nou centru comercial în municipiu. Acesta ar urma să fie mai mare decât Arena Mall, conform edilului Lucian Stanciu-Viziteu, care nu a dorit să dea mai multe detalii, scrie Ziarul de Bacău.
„Este o companie sud-africană mare, care vrea să dezvolte un nou Mall. Nu le dau numele, pentru că nu vor să fie… Va fi un centru comercial mai mare decât Arena Mall”, a dezvăluit primarul Viziteu la un podcast local.
Singurul dezvoltator de centre comerciale din Africa de Sud, care deja a deschis sau are în lucru mall-uri în România este compania Mas Rei.
În martie 2020, Mas Rei a anunțat că va vinde mai multe proprietăți deținute în Vestul Europei pentru a investi banii rezultați în dezvoltări imobiliare din Europa Centrală și de Est, în special în România, unde compania are un program de investiții de 773 milioane de euro.
Africanii au deschis deja centre comerciale la Arad și Târgoviște și au alte 3 în lucru la Iași, Pitești și Alba Iulia, care sunt în diverse stadii. Cel mai mare este Mall Moldova, din Iași, care este programat pentru a fi finalizat în 2024 și va avea o suprafață de 106.000 mp. (foto: imagine ilustrativă)











