Executivul a acordat încă două zile bugetarilor, 16 și 17 august, legând sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, din 15 august, de weekend-ul 17-19 august. De această minivacanță nu se vor bucura, însă, și lucrătorii din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Bacău.

“În zilele de 16 și 17 august 2018, activitatea cu publicul se va desfășura conform programului normal de lucru la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Bacău, deși sunt declarate libere prin Hotărârea de Guvern nr. 595/2018, publicată în Monitorul Oficial  nr. 687 din 7 august 2018.

Acest lucru a fost decis de prefectul județului Bacău, doamna Maricica-Luminița Coșa, împreună cu subprefectul județului Bacău, domnul Valentin Ivancea, ca urmare a analizei efectuate de  șefii celor două servicii, comisar șef  Florentina Neamțu, respectiv comisar șef Ovidiu Genes, din care reiese că sunt sute de programări online ale cetățenilor  în aceste zile, de 16 și 17 august a.c., respectându-se pentru cetățeni, astfel, toate programările așa cum au fost făcute.

Astfel, în cele două zile, 16 și 17 august a.c., la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple se va lucra în intervalul orar 8.30 – 18.30, iar la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule  se va lucra în intervalul orar 8.30 – 16.30.

Ziua de 15 august – Adormirea Maicii Domnului, este zi liberă legală”, se arată într-un comunicat de presă. (sursa foto: ziarbacau.ro)