Ziua are 24 de ore, dar de la Einstein am învățat că timpul este relativ și cu cât numărul de copii este mai mare de 1, cu atât ziua pare mai lungă, deși timpul, totuși, ți se pare că zboară. Dacă le scazi pe cele în care copilul doarme, mănâncă, tu faci treburi prin casă tot mai rămân destule în care copilul vrea să se joace cu tine. În acest articol am adunat câteva dintre activitățile pe care noi le-am făcut, câteva idei de jocuri și jucării, care la noi au avut succes. Rămâne un articol deschis, îl puteți completa și voi cu ce fel de alte activități ați mai încercat și au avut succes. Mă gândesc că în curând va veni sezonul mai rece, deci vom petrece cu copii mai puțin timp afară, așa că trebuie să ne pregătim cu idei bune, creativitate și multă răbdare. 🙂

Încep cu activitățile care îi plac Nataliei foarte mult. 🙂

  1. Pictură pe pietre. Cu pereții a terminat, nu prea mai e loc, așa că m-am gândit, în afară de hârtii pe ce ar mai putea picta. Când am fost odată la pescuit, i-am adunat câteva pietre pe care le-a pictat. I-a plăcut foarte mult, este o activitatea care îi poate captiva repede și la final puteți și păstra câteva dintre ”operele” lor. Pentru la toamnă, cred că va fi interesant de pictat pe castane. Nu știu cum ies, dar e o idee de încercat.
  2. Mini-tablouri. Am găsit de cumpărat niște pânze de pictat, nu știu exact denumirea, dar vă las poză și o să înțelegeți despre ce vorbesc. Noi le-am luat din Lidl, am văzut și la Kaufland, cred că găsiți și pe internet. Ne-am gândit că ar fi interesant să i le luăm, să le picteze și să le păstrăm, aceastea fiind practic primele ei tablouri. Erau un set cu trei pânze, Natalia a pictat deja două și cred că peste ani îi va plăcea să vadă cu ce se ocupa când era mică.. 🙂 Puteți chiar să le decorați propria cameră, cu propriile lor creații. 🙂
  3. Pământul văzut din spațiu. Aceasta este o idee pe care am descoperit-o pe o pagină faină de Facebook. O să v-o las și vouă, poate găsiți idei interesante de pus în practică. Majoritatea sunt pentru copii mai mari, dar cred că multe dintre ele pot fi și adaptate în funcție de vârsta copilului. Pagina este: https://www.facebook.com/thedadlab/.

Jocul presupune un balon umflat și două culori: verde și albastru. Puneți culorile pe ceva, una lânga alta, puneți balonul în culoare și apoi pe hârtie. Va ieși ceva rotund cu mult albastru și un pic de verde, așa cum se vede Pământul din spațiu. Pe Natalia a ținut-o ocupată, deși știu sigur că nu a înțeles ea exact că face pământul văzut din spațiu. Era fascinată de cum se prind culorile pe balon și se văd apoi pe hârtie. Nu s-a putut abține și a făcut un pic și pe perete. Aici, cu pereții, voi vă stabiliți propriile limite și reguli. Noi am lăsat-o.

Tot de pe această pagină de facebook vreau să mai încercăm un joc legat de pictură, nu am apucat încă. Aveți nevoie, din ce am văzut în filmuleț de un tub de la o rolă de hârtie de bucătărie pe care îl tăiați în fâșii până la jumătate. Pe o farfurie puneți mai multe culori, băgați tubul de carton tăiat și apoi îl puneți pe hârtie. Se imprimă frumos, par niște flori la final.

  1. Tablouri de colorat. Am găsit la Pepco niște tablouri de colorat. Sunt cu diverse animale și mi s-au părut frumoase. Cred că puteși găsi și pe internet. Vreau să îl păstez, să îl pun la ea în cameră. Vă las imaginea, ca să știți despre ce vorbesc.
  2. Apă și culori. În niște borcane sau pahare transparente, puneți apă și apoi adăugați o culoare. Amestecați și surpriză! Apa se colorează. Îi puteți lăsa pe ei să pună ce culoare vor în apă, apoi chiar să le combine între ele să vadă ce se întâmplă. S-a jucat mult așa, a fost o activitate care a prins-o minute bune. E o activitate în care se poate murdări și uda. Vă spun ca să știți la ce să vă așteptați. 🙂
  3. Amprente. Aveți nevoie de culori, o mânuță de copil, o pensulă … și cam atât. Voi decideți unde face amprentele. 🙂 Distracția e garantată.

 

Trecem la activitățile din bucătărie, acestea fiind necesare ca să îmi pot face și eu treburi. 🙂

  1. Cunoștință cu noi texturi. Ca să pot să îmi fac treburi îi dădem un castronel cu făină, griș, mălai, paste crude, orez crud și încă unul gol, și de acolo era treba ei. Le punea dintr-o parte în alta, le mai gusta, le vărsa, se întindea peste ele, le punea înapoi în castronele. Important era că eu puteam să îmi fac treaba liniștită, ea era lângă mine și o puteam supraveghea ușor. Se face un pic de mizerie, dar la final puteți da repede cu aspiratorul și cu mopul, și gata. Regula la jocul acesta a fost să nu plece din bucătărie prin casă. 🙂 Iar Natalia ca să se joace cu făina, acceptă orice regulă. Deși e cu ”mizerie”, mie mi s-a părut un joc bun pentru ea, prin care a făcut cunoștință cu atâtea texturi. (Sursă foto: www.pexels.com)

Otilia Dima, www.cughilimele.ro

Citește ARTICOLUL COMPLET pe www.cughilimele.ro