La data de 01 iulie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 6 poliţie Rurală Traian au depistat şi identificat doi bărbaţi de 34 şi, respectiv 35 de ani, ambii din comuna Dămieneşti, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt.

Din investigaţiile efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, bănuiţii ar fi sustras dintr-un autoturism, aparţinând unui localnic de 64 de ani, o motocositoare.

Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti, bunul sustras fiind găsit pe un teren agricol, într-o zonă cu vegetaţie abundentă unde ar fi fost ascunsă de cei doi.

În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Protejează-ţi autoturismul!

  • Asiguraţi autoturismele prin încuierea uşilor;
  • Atunci când părăsiţi autoturismul, nu lăsaţi la vedere, nici pentru câteva minute, în interiorul acestora, obiecte de valoare: telefoane, genţi de voiaj, poşete, borsete, aparatură electronică, etc. întrucât acestea pot atrage interesul infractorilor!
  • Parcaţi autoturismele numai în locuri bine iluminate, în locuri unde pot fi observate în permanenţă de către alte persoane, nu în locuri dosnice, izolate din punct de vedere al traficului stradal. (sursa: IPJ Bacău)