GURĂ DE OXIGEN pentru agenții economici din ONEȘTI. DECIZIA luată de aleșii locali în ultima ședință

0
3463

În ultima ședință ordinară pe anul în curs, consilierii oneșteni au stabilit, în unanimitate, nivelul taxelor și impozitelor locale aplicabile în 2019, printre acestea numărându-se și taxa de habitat, adică pentru gunoi, pe care o plătesc agenții economici.

Astfel, dacă în 2018 agenții economici din Onești au plătit pentru fiecare angajat în parte 10 lei/lună (120 de lei pe an), începând cu 2019 taxa de habitat (denumirea sub care este mascată taxa pentru colectarea gunoiului menajer) a fost micșorată la 8 lei/lună/angajat, în urma unui amendament făcut de grupul consilierilor liberali și pe care și l-a însușit inițiatorul proiectului, primarul Nicolae Gnatiuc.

Consilierii PSRo, prin vocea lui Alexandru Cristea, au propus, tot printr-un amendament, ca taxa de salubritate mediu să fie scăzută chiar și mai mult, la 6 lei/lună/salariat, dar primarul Nicolae Gnatiuc a explicat că acest lucru nu este posibil, deoarece ar genera o pierdere importantă la bugetul local, de cel puțin 200.000 de lei (circa 45.000 de euro).

Pentru agenții economici din Onești pe al căror stat de plată figurează însă foarte mulți angajați (ex: Croco, Chimcomplex), chiar și această reducere de 2 lei/lună/salariat tot reprezintă un lucru bun.

Taxa de habitat este o taxă specială care se percepe în mai toate localitățile din țară și are ca scop asigurarea finanțării serviciilor de salubrizare conform prevederilor legale.