HS Timber Group, care operează cinci fabrici de prelucrare a lemnului în Comănești, Sebeș, Rădăuți, Siret și Reci, se prezintă astăzi ca un angajator stabil și un partener de încredere pentru colaboratori și pentru comunitățile locale.

HS Timber Group România înregistrează la această dată aproape 3.000 de angajați, iar prioritățile companiei pentru anii 2020 și 2021 sunt clare: menținerea activității economice și păstrarea locurilor de muncă.

Dan Bănacu, director general, explică: „Chiar și în anul 2020, în această perioadă dificilă, reușim să asigurăm stabilitate pentru angajații și pentru partenerii noștri și le oferim perspectivă pe termen lung și echilibru financiar. Rețeta acestei reușite constă în faptul că suntem mereu atenți la noi oportunități și la soluții inovatoare. Ne adaptăm rapid la cerințele unei piețe extrem de diversificate și, de asemenea, ne orientăm spre piața locală cu produse speciale.

Avem o responsabilitate specială față de angajații noștri, atât din punct de vedere economic, cât și social. În definitiv, ei sunt cei care contribuie la succesul nostru – cu expertiza, munca lor susținută, experiența, angajamentul și cu dedicarea lor.

Îmbunătățirea constantă a unui mediu de lucru stabil face parte din misiunea HS Timber Group. „Pentru a fi un angajator corect, responsabil și atractiv, punem accent pe dezvoltarea continuă a competențelor angajaților noștri, crearea unor noi programe de instruire și a unor oportunități de învățare și în special pentru o îmbunătățire continuă în domeniul securității și sănătății în muncă”, a mai spus Dan Bănacu.

Pe lângă pregătirea continuă și periodică a angajaților – de exemplu atunci când se introduc noi mașini sau procese de producție – HS Timber Group dezvoltă programe de instruire personalizate, cursuri de formare pe tematici tehnice. Sunt oferite, de asemenea, seminare și cursuri de formare în domeniile anti-corupție, concurență și etică în afaceri.

De asemenea, printre beneficiile de care se bucură angajații HS Timber Group din România se regăsește și o asigurare privată de sănătate. Aceasta este menită să ofere un sprijin suplimentar angajaților în ceea ce privește controalele de rutină, dar și intervențiile specializate. (foto: arhivă)