Grădinița Magnolia”, care aparține de Școala Gimnazială “Emil Racoviță” și este situată pe strada Jupiter, va fi modernizată complet în perioada următoare.

Proiectul de finanțare din fonduri europene nerambursabile a fost semnat, ieri, de către primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc, și directorul general al Agenției pentru dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei.

Celor doi le-a stat alături și directorul Școlii Gimnaziale “Emil Racoviță”, prof. Aurora Sohodoleanu.

Se vor executa lucrări ample de modernizare, practic doar pereții vor mai rămâne în picioare, valoarea totală a investiției fiind de aproape 7 milioane de lei (circa un milion și jumătate de euro).

“Obiectivele principale ale proiectului sunt:
– creșterea eficienței energetice a clădirii în care funcționează Grădinița „Magnolia”, prin izolarea termică a fațadelor, reabilitarea instalațiilor termice, electrice și sanitare;
– modernizarea și reabilitarea spațiilor interioare: pardoseli, tencuieli interioare, zugrăveli, tâmplărie interioară și exterioară;
– refacerea acoperișului de tip șarpantă, cu înlocuirea țiglei existente cu învelitoare din tablă cutată;
– dotarea cu echipamente și obiecte de inventar specifice activității didactice preșcolare.
Lucrările de arhitectură propuse în proiect sunt:
reorganizarea spațiilor din zona bucătăriei pentru asigurarea fluxurilor necesare, reorganizarea spațiilor de la etaj pentru o mai bună deservire a funcțiunilor și asigurarea comunicării între corpuri
amenajarea vestiarelor pentru copii și personal
relocarea spațiului centralei termice într-un corp de clădire nou, în exteriorul grădiniței
– refacerea finisajelor interioare și exterioare, astfel:
la interior: var lavabil alb la pereți, grinzi, stâlpi și tavane
pardoseli din gresie porțelanată de trafic intens în toate spațiile comune”, se arată în documentul pus la dispoziția presei în momentul semnării contractului de finanțare.

Interesant este faptul că în cadrul lucrărilor de reabilitare de la grădinița “Magnolia” vor fi executate și lucrări de amenajare a zonei, care vor consta în refacerea aleilor carosabile și a parcărilor din preajma obiectivului, a trotuarelor și a aleilor pietonale. Nu în ultimul rând, va fi amenajat un loc de joacă pentru copii cu toate cele necesare.

Proiectul de reabilitare a grădiniței de pe strada Jupiter din Onești prevede totodată și  achiziționarea de mobilier, de materiale și mijloace didactice, echipamente IT, aparatură electrocasnică și echipamente de joacă.

Potrivit proiectului, lucrările trebuie finalizate până iulie 2022.