Acasă Actualitate Gigantul DEDEMAN pregătește o investiție remarcabilă! Proiect de milioane de euro

Gigantul DEDEMAN pregătește o investiție remarcabilă! Proiect de milioane de euro

 

Antreprenorii băcăuani Dragoș și Adrian Pavăl, care dețin gigantul Dedeman, pregătesc o investiție remarcabilă, de milioane de euro.

Reprezentanții companiei DEDEMAN au confirmat pentru Ziarul de Bacău faptul că vor începe lucrările la complexul rezidențial situat la ieșirea din cartierul Șerbănești. Noua investiție va fi una privată și nu va fi o investiție imobiliară destinată vânzării.

Cartierul rezidențial este amplasat la capătul Lacului II, sau „coada lacului”, așa cum este cunoscută zona de către băcăuani și este mărginit de pădurea Șerbănești.

Conform informațiilor oficiale, este vorba despre un cartier de locuințe ce va cuprinde un număr de 14 vile de lux, și va beneficia de un centru de agrement și un teren de tenis acoperit. Compania a executat deja digul de protecție, urmând, de asemenea, să fie amenajate căi de acces și alte dependințe.

Reprezentanții companiei DEDEMAN au confirmat pentru sursa citată faptul că proiectul nu este destinat comercializării. „Confirmăm faptul că ansamblul rezidențial pe care îl vom construi pe Calea Romanului este un proiect privat”, ne-au transmis reprezentanții DEDEMAN. (foto: imagine ilustrativă)