Pentru a evita cozile și aglomerația de la ghișee, oneștenii au posibilitatea să-și achite taxele și impozitele locale, inclusiv gunoiul, pe internet. Din județ, doar locuitorii municipiilor Bacău și Moinești și cei din orașul Buhuși mai dispun de această facilitate.
Ghiseul.ro a fost conceput special pentru a le face viața mai ușoară cetățenilor, însă foarte puține primării din țară, printre acestea numărându-se și Primăria Onești, s-au interconectat cu sistemul.
Oneștenii care doresc să-și achite taxele și impozitele, inclusiv gunoiul, trebuie să știe că pe internet este mult mai simplu, evitându-se astfel cozile interminabile de la ghișee.
Pentru plata online este nevoie de un singur lucru: să deții un card bancar (lucru aproape banal în ziua de azi, când inclusiv pensiile sunt virate pe card). Se acceptă mai multe tipuri de carduri, precum VISA, VISA ELECTRON, MASTERCARD sau MAESTRO, emise de orice bancă din țară sau străinătate.
Pașii care trebuie urmați sunt foarte simpli, iar timpul economisit este substanțial!
IMPORTANT: (Pasul 1) Contribuabilii persoane fizice pot obține ONLINE datele de acces în sistem pentru a-și plăti prin internet taxele și impozitele locale, prin introducerea CNP-ului și a datelor de pe cardul bancar personal! User-ul și parola sunt trimise într-un minut pe adresa de e-mail furnizată, după care puteți vedea ce obligații de plată aveți și bineînțeles să plătiți tot online.
Oneștenii care nu doresc să urmeze această procedură, pot apela la gardianul de serviciu de la Primărie, nu trebuie decât să ai la tine buletinul sau cartea de identitate pentru a intra în posesia plicului cu username-ul și parola ta.
Pasul 2. accesez www.ghiseul.ro si introduc username-ul si parola furnizate / primite în plic și dau click pe “CONTINUĂ”.
Pasul 3. Se deschide o nouă pagină, prin care mi se solicită să-mi aleg eu un username și o parolă personalizate, care-mi convin mie. Introduc noul username și noua parolă și apoi le reconfirm. Apăs “SCHIMBĂ”.
Pasul 4. Introduc noile date de identificare alese și astfel m-am logat, astfel că pe www.ghiseul.ro îmi apar datele mele de identificare, plățile pe care le am de făcut.
Pasul 5. Apăs “PLĂTEȘTE” și mi se deschide o previzualizare, ca în cazul oricărei plăți online. Continui operațiunea și introduc datele care mi se solicită: numărul cardului, data expirării cardului (este trecută pe card), codul cardului (ultimele trei cifre de pe verso, din dreptul semnăturii mele), apoi apăs “APROBĂ”. O ultimă parolă, de siguranță (generată după înrolarea cardului în sistemul 3D Secure), și OPERAȚIUNEA ESTE FINALIZATĂ!
IMPORTANT! Pentru o siguranță deplină a operațiunilor, toate cardurile trebuie înrolate în sistemul 3D Secure, la una dintre următoarele bănci: Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank, UniCredit Bank, BRD – Groupe Société Générale, AlphaBank, Patria Bank, CEC Bank, Banca Transilvania, Banca Română de Credite şi Investiţii, Idea Bank, OTP Bank, Veneto Bank, Cetelem IFN, Piraeus Bank. De altfel, datele de acces în Ghiseul.ro pot fi obținute online numai de cei care dețin carduri înrolate. Această solicitare este GRATUITĂ, se obține de la banca emitentă a cardului în câteva minute.