Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a anunțat implementarea unui proiect inovator în județul Bacău – “Bacău Smart County” – ce va constitui un pas extrem de important în vederea creșterii managementului și a optimizării serviciilor oferite tuturor cetățenilor care interacționează cu instituția pe care o conduce.
“În cadrul Consiliul Județean Bacău încercăm să găsim soluții de gestiune a informațiilor de urbanism și amenajarea teritoriului, iar cetățenii și persoanele juridice vor avea posibilitatea să descarce, să completeze și să transmită către instituție, formulare specifice.
Această debirocratizare nu se rezumă numai la faza de depunere a unor acte ci, mai important, se extinde la procesarea, verificarea, redactarea și urmărirea documentelor emise.
Cetățenii nu vor mai umbla după ștampile & semnături pe tot felul de acte, nu vor mai trebui să umble de la o autoritate la alta.
În acest sens, vă invit să fiți alături de demersul nostru și să completați chestionarul atașat.
Răspunsurile dumneavoastră vor contribui la identificarea de soluții & conturarea unei viziuni de dezvoltare pe termen lung a județului”, a precizat președintele CJ Bacău, Valentin Ivancea.
„BACĂU SMART COUNTY” este un proiect finanțat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020, iar beneficiarul final este fiecare cetățean al județului Bacău.
Valoarea totală a acestuia este de 3.369.338 lei din care:
- Finanțarea eligibilă nerambursabilă asigurată de UE 2.863.937 lei
- Finanțarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național 438.012 lei
- Contribuția eligibilă a Consiliului Județean 67.387 lei. (foto: captură video)











