(P)

În condițiile în care cărţile pierd tot mai mult teren în faţa internetului sau a televizorului, iar bibliotecile sunt din ce în ce mai puţin căutate de persoane care vor să lectureze pentru câteva ore o carte, la nivelul conducerii Bibliotecii Municipale “Radu Rosetti” din Onești s-a hotărât ca ediția locală din acest an a evenimentului național “Noaptea Bibliotecii” să se desfășoare sub motto-ul “Carte Diem”.

Organizatorii evenimentului au dorit astfel să tragă un semnal de alarmă asupra importanţei cititului.

“Nocturna Bibliotecii” de la Onești a atras un public numeros, persoane de toate vârstele luând parte la zecile de activități din program.

Pe esplanada bibliotecii, curioșii au răsfoit sutele de cărți și au luat cu ei acasă titlurile care li s-au părut mai atrăgătoare, în cadrul “Librăriei de criză”, iar cei mici au ascultat captivați “Poveștile la gura sobei”.

Elevii de la Colegiul Național “Dimitrie Cantemir” pasionați de robotică au venit cu un prototip care a stârnit curiozitatea multor copii, iar în holul bibliotecii, un domn trecut de prima tinerețe și-a expus colecția de cărți poștale, din toate colțurile țării.

Editura Magic Print a fost prezentă cu un stand bine conturat, cărțile pentru copii stând alături de lucrări istorice remarcabile ale scriitorului, istoricului și profesorului Corneliu Stoica, autorul, printre altele, a Enciclopediei Văii Trotușului.

Concertele de pian și chitară au întregit evenimentul, de care s-au bucurat sute de oneșteni.