Șoferul unui tir a rămas încarcerat în cabină, fiind nevoie de intervenția echipajul de descarcerare, după ce a pierdut controlul volanului, pe DN 2 – E 85, în satul Filipești, comuna Filipești, județul Bacău, și a ieșit cu mașina de mare tonaj în afara părții carosabile.

Accidentul s-a petrecut vineri, 11 ianuarie, în jurul prânzului, iar la fața locului un echipaj de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman și SMURD Bacău, plus o autospecială cu apă și spumă (ASAS) de la Detașamentul Bacău.

În dinamica accidentului, capul-tractor al TIR-ului s-a rotit și s-a izbit de capătul vagonului, în urma impactului șoferul suferind multiple traumatisme.

“Echipajul SMURD a preluat o victim descarcerată, cu multiple traumatisme, și a fost transportată la la UPU Bacău”, a declarat mr. Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.