Pavăl Holding înființează un fond de private equity dedicat investițiilor în întreprinderi mici și mijlocii din România. Fondul va fi finanțat integral de Pavăl Holding.

Fondul va deveni operațional începând cu luna mai și va fi condus de dl Laurențiu Ciocîrlan, care a deținut anterior poziția de Head of Investment Banking la Raiffeisen Bank. Dl. Ciocîrlan este unul dintre cei mai experimentați bancheri de investiții din România, având la activ tranzacții de peste 1,7 mld euro, atât pe piața privată, cât și pe piața de capital, scrie newmoney.ro.

„Considerăm că este un moment potrivit pentru a ne adresa acestui segment de companii, care au prea puține opțiuni de finanțare pentru dezvoltare, în ciuda faptului că reprezintă categoria cea mai dinamică și promițătoare din economia României. Suntem siguri că printre aceste firme se găsesc și cele care peste câțiva ani vor fi noile campioane ale businessului românesc. Este primul fond de private equity cu capital românesc care își propune să sprijine firmele locale atât în consolidarea prezenței pe piața din România cât și în extinderea lor regională”, a declarat Dragoș Pavăl.