(FOTO / VIDEO) ALEX AFILIPOAIE, un tânăr de 17 ani care învață în Onești, I-A IMPRESIONAT pe fotbaliștii naționalei cu portretele lor

0
1160

Un tânăr de 17 ani din comuna Târgu Trotuș, județul Bacău, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Oneşti, le-a oferit o mare surpriză jucătorilor naționalei de fotbal a României în cantonamentul de la Mogoșoaia, cu 2 zile înainte de meciul cu Bosnia.

Stanciu și restul „tricolorilor” au fost vizitați miercuri în cantonamentul de lângă București de un tânăr suporter de lângă Onești. Este vorba despre Alexandru Ioan Afilipoaie, în vârstă de 17 ani, din comuna Târgu Trotuș, județul Bacău. Pasionat de desen, acesta le-a dăruit jucătorilor echipei naționale portretele lor.

Nicolae Stanciu (31 de ani), Dennis Man (26 de ani), Denis Drăguș (25 de ani), Ianis Hagi (26 de ani) și Andrei Rațiu (26 de ani) au fost fotbaliștii care au primit un portret din partea lui Alexandru.

Am realizat aceste desene cu gândul la jucătorii echipei naționale și la eforturile lor de a reprezenta cu mândrie România pe teren. De fiecare dată când îi urmăresc sunt impresionat de dedicare și pasiunea cu care joacă, iar acest lucru m-a motivat să realizez aceste lucrări. Astfel am vrut să îmi arăt susținerea mea față de munca lor”,a fost mesajul transmis de Alexandru. (foto: captură video)