„Nu mă duc să mă plimb, mă duc să mă port” – spuneau bătrânii odinioară, surprinzând într-o singură formulă simplă, plină de greutate, rostul profund al ieșirii în lume, al întâlnirii cu celălalt. Preluând acest îndemn străbun, sâmbăta aceasta a devenit un prilej de a ne purta valorile, tradițiile și sufletul mai departe, într-un adevărat sanctuar al spiritului românesc: Fundația Națională „G. Călinescu” din Onești.
Aflată sub semnul unei bucurii curate pentru ochi și auz – simțurile trezite la viață, după cum mărturisea gazda noastră, doamna președinte prof. dr. Emilia Boghiu, o adevărată domniță a acestui sălaș cultural –, întâlnirea a reînviat farmecul salonului literar de altădată. Este meritul unor oameni inimoși precum domnul Ovidiu Budeanu, cel care a donat sediul pentru clădirea acestui cenaclu, și doamna Alice Vera Călinescu, a cărei donație de mobilier a recreat fidel atmosfera caldă a unei „sufragerii călinesciene”. Privirile ne-au fost mângâiate de obiecte încărcate de poveste: păpuși din colecție îmbrăcate în straie tradiționale din diverse colțuri – un obicei drag lui Călinescu din călătoriile sale –, brelocuri mărturisitoare, ceramică de Corund și vechi epoci ale colecțiilor care ne amintesc că omul s-a definit dintotdeauna prin frumos.
După această primă îmbrățișare vizuală, moderatoarea evenimentului, doamna Emilia Boghiu, a deschis calea armoniilor. Momentul muzical susținut de cantautorul și pictorul Lică Chițcan – cel care a îndeplinit și rolul de curator al expoziției – a bucurat sufletul publicului, fiind completat cu măiestrie de o altă voce caldă și armonioasă, cea a domnului Constantin Chirilă.
În acest cadru plin de vibrație s-a deschis expoziția personală de pictură a doamnei Ionica Bandrabur, structurată pe două paliere profunde. Primul a adus în fața privirilor un puternic tablou social, concretizat în portretele unor copii, unii bucurându-se de o simplă bucată de pâine. Ceea ce m-a emoționat profund a fost acea sclipire din ochii micuților: bucuria curată de a primi minimul necesar al trupului, dar mai ales certitudinea că cineva îi vede, îi ia în seamă și le oferă atenție și dragoste. Cel de-al doilea palier al expoziției ne-a purtat pașii către celălalt mare univers al artistei: peisajul. Declarându-se o mare iubitoare de om, de natură și, în mod deosebit, de toamnă, doamna Ionica Bandrabur a transpus pe pânză spectacolul acestui anotimp. Privind bogăția și vibrația culorilor toamnei care predomină în aceste peisaje, am simțit cum ele nu sunt altceva decât o revărsare firească din propriul său suflet cald, un preaplin interior care știe să dăruiască frumosul celor din jur. Prin tot acest efort, domnia sa a îndeplinit nescrisa datorie a artistului: aceea de a transfigura în culoare emoția proprie și fragmente de timp.
De altfel, întregul eveniment a stat sub semnul unui fascinant sincretism între arte, o adevărată simbioză între suflet și timp. Căci ce altceva este o operă de artă sau o pagină literară decât o mașină a timpului? O frântură smulsă din clepsidră care ne permite să ne întoarcem oricând, în mod subiectiv, în universul interior al celui care a creat-o.
Dialogul generațional a fost completat în mod armonios de prezența unor tineri elevi și de o lansare de carte de un real interes, dedicată operei lui George Topârceanu. Volumul semnat de doamna profesor doctor Gabriela Gârmacea „George Topârceanu. Viața și opera” este o lucrare concisă de 67 de pagini, sprijinită pe un efort extraordinar de documentare și sinteză. Prezentată cu har de doamnele Doina Brumă și Adina Mitroiu – care au mărturisit că astfel de volume sunt de un real folos și ca resursă metodică la clasă –, cartea este scrisă cu intenția de a se adresa deopotrivă copilului, adolescentului și adultului grăbit. Este o biografie romanțată care îl scoate pe Topârceanu din colbul rigid al manualelor, transformându-l dintr-o simplă literatură de raft într-o persoană vie, un om al vremii sale și un fotograf subiectiv și empatic al societății românești de altădată.
Nota de culoare și bună dispoziție a fost întreținută și de domnul Moise Ion, de la Cenaclul Literar din Comănești, care a prezentat un proces-verbal inedit, surprinzând într-o manieră ludică și plină de farmec momentele evenimentului.
Iar la final, bucuria de a dărui – completată de „surpriza din buzunăraș” și de acel inconfundabil spirit arghezian – ne-a lăsat cu sentimentul unui sincronism perfect între timp și suflet. Într-o lume pe fugă, ne-am adunat la Galeriile Fundației Naționale „G. Călinescu” nu doar ca să ne plimbăm, ci ca să ne purtăm, cu demnitate și recunoștință , frumusețea lăuntrică. (A consemnat cu respect pentru frumosul zugrăvit în culoare, cuvânt și note muzicale, Talida Văsîi Ciubotaru)
