Bătălie uriașă în lumea constructorilor pentru obținerea unuia dintre cele mai râvnite contracte de infrastructură sportivă din județul Bacău. Compania Națională de Investiții (CNI) a anunțat oficial că nu mai puțin de 15 firme și asocieri puternice din întreaga țară au depus oferte pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea legendarului Club Sportiv Municipal Onești. Printre giganții care au intrat în cursă se numără și Construcții Erbașu, una dintre cele mai mari companii din domeniu de la nivel național, fapt ce demonstrează miza uriașă a acestui contract evaluat la aproape 80 de milioane de lei.
Proiectul masiv de pe Strada Perchiului nr. 3 a intrat oficial în faza de evaluare a ofertelor, marcând un moment de cotitură pentru sportul băcăuan și în special cel oneștean. Reprezentanții CNI analizează acum fiecare dosar tehnic și financiar depus pentru a desemna câștigătorul care va schimba fața clubului ce a oferit de-a lungul timpului atâția campioni mondiali și olimpici României.
Interes uriaș la nivel național pentru baza din Onești
Interesul major manifestat de constructori confirmă anvergura proiectului. Faptul că firme din toate regiunile României s-au mobilizat și au format asocieri complexe arată că modernizarea bazei de la Onești este considerată o lucrare de referință. Competiția va fi una strânsă, criteriile de selecție ale CNI fiind extrem de riguroase, având în vedere complexitatea viitoarei structuri.
Pentru comunitatea din Onești și pentru conducerea clubului, această etapă reprezintă validarea unor eforturi administrative uriașe făcute în ultimii ani. Visul de a vedea sălile de antrenament aduse la standarde contemporane nu mai este doar o dorință pe hârtie, ci un plan concret aflat în plină procedură de achiziție publică.
Ingrid Istrate: „Avem datoria să formăm următoarea generație”
Conducerea CSM Onești nu își ascunde satisfacția și privește cu mare optimism către viitorul complex. Directorul clubului, Ingrid Istrate, consideră că numărul mare de oferte depuse arată importanța strategică a acestei baze sportive. „Un proiect în care am crezut, pentru care am muncit și pe care l-am susținut cu toată convingerea merge mai departe”, a declarat șefa clubului, subliniind efortul din spatele acestei reușite.
Oficialul CSM Onești a ținut să precizeze că miza acestei investiții trece mult dincolo de latura financiară sau imobiliară. „Viitorul complex va însemna mult mai mult decât clădiri renovate. Va însemna condiții moderne pentru copiii care fac primii pași în sport, pentru sportivii de performanță, pentru antrenori și pentru generațiile care vor veni”, a mai adăugat directorul Ingrid Istrate.
Un complex olimpic structurat în 9 corpuri moderne
Planurile tehnice aprobate de CNI sunt de-a dreptul impresionante și promit transformarea radicală a zonei. Noul obiectiv va fi structurat în 9 corpuri distincte. Sala de gimnastică „Nadia Comăneci”, unde a făcut primii pași în gimnastică și s-a format marea campioană Nadi Comăneci va fi modernizată și dotată la standarde europene de ultimă generație, dar și sălile speciale pentru haltere și lupte grele, ramuri sportive unde Oneștiul a scris istorie, vor fi transformate radical.
Pe lângă sălile de antrenament, proiectul pune un accent deosebit pe confortul și recuperarea sportivilor. Vor fi amenajate un teren de tenis nou, spații moderne de cazare, cantină și zone dedicate recuperării medicale pentru sportivi și antrenori. Totul va fi completat de birouri administrative, o sală de conferințe modernă și un muzeu de prestigiu dedicat performanței sportive oneștene.
Cifrele unei investiții istorice de 80 de milioane de lei

Valoarea totală estimată a contractului se ridică la exact 79.987.790,33 lei, o sumă colosală pentru infrastructura locală. Fondurile sunt asigurate integral de către Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Durata totală pentru execuția lucrărilor este stabilită la 24 de luni, primele 4 luni fiind alocate fazei de proiectare.
Conducerea CSM Onești consideră că acest proiect este o reparație morală în fața trecutului glorios al clubului. „Oneștiul a dat României și lumii campioni. Avem datoria să construim condițiile în care să se nască următoarea generație. Pentru CSM Onești, această investiție are o valoare care nu poate fi exprimată doar în cifre”, a conchis Ingrid Istrate.
Mai jos, comunicatului oficial emis de Compania Națională de Investiții, care include lista tuturor constructorilor înscriși în cursă:
Comunicat Compania Națională de Investiții (CNI):
„CSM ONEȘTI – procedura pentru atribuirea contractului a intrat în etapa de evaluare a ofertelor.
Compania Națională de Investiții S.A. anunță că, în cadrul procedurii pentru atribuirea contractului de „Reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Clubului Sportiv Municipal Onești – Strada Perchiului nr. 3, municipiul Onești”, au fost depuse 15 oferte, iar procedura a intrat oficial în etapa de evaluare.
La procedură participă următorii operatori economici și asocieri:
- Individuala – CONSTRUCTII ERBASU
- Individuala – EREN CONS
- Asociere – CONCELEX (Leader),QUADRATUM ARCHITECTURE
- Asociere – CONEST (Leader),ARTEHNIS
- Asociere – CORNELL’S FLOOR S.R.L. (Leader),ARHICRIS LOGISTIC,KXL STUDIO,FRASINUL
- Asociere – MODULOR DOO BEOGRAD (Leader),PROIECTURA DESIGN S.R.L.,OPTGROUP
- Asociere – BAICULESCU CONSTRUCT (Leader),MONTIN,YARDMAN
- Asociere – DAROCONSTRUCT (Leader),PENCRAFT,K&K STUDIO DE PROIECTARE
- Asociere – KATAR CONNEG S.R.L. (Leader),ABRAL ART PRODUCT,STOOD PROJECT,POPAESCU & CO
- Asociere – PALEX CONSTRUCTII INSTALATII (Leader),CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS
- Asociere – Electrogrup (Leader),MC GENERAL CONSTRUCT ALFA SRL,ALLIED ENGINEERS GRUP
- Asociere – TIN EXPERT CONSTRUCT (Leader),BIRENDRA,FQ BIOMAX CONSTRUCT SRL
- Asociere – SC FAR FOUNDATION SRL (Leader),ARBEIT PROJECT SOLUTION S.R.L.,ARHITECTURES PROJECTS DEVELOPMENT-8
- Asociere – MIS GRUP (Leader),TERMOMONT DOO BEOGRAD
- Asociere : SSAB-AG (Leader),SDC PROIECT,Amicii Building
Noul obiectiv va fi structurat în 9 corpuri și va include o sală de gimnastică modernizată și dotată la standarde europene, o sală pentru haltere și lupte grele, teren de tenis, spații de cazare, masă și recuperare pentru sportivi și antrenori, vestiare și spații administrative, o sală de conferințe, precum și un muzeu dedicat performanței sportive.
Procedura are o valoare estimata de 79,987.790,33 lei, fondurile sunt asigurate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei iar durata estimată de realizare este de 24 de oameni, dintre care 4 luni sunt alocate proiectării.
Prin acest proiect, Compania Națională de Investiții S.A. contribuie la modernizarea infrastructurii sportive și la crearea unor condiții moderne pentru pregătirea și dezvoltarea sportului de performanță.” (foto: CNI)













