Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” din Onești găzduiește expoziția personală de mandale semnată de oneșteanca Monica Drulea (foto dreapta). Expoziția poate fi admirată începând de vineri, 12 februarie.

Este pentru prima data când biblioteca din Onești găzduiește o astfel de expoziție. Dincolo de valoarea estetică, mandala are și o importanță ezoterică, reprezentând Universul.

Mandala, în sensul tehnic, este o diagramă circulară, ce păstrează cu rigurozitate o anumită simetrie, care se concentrează cu toată forța asupra unui centru, având ca structură tipică împărțirea suprafeței în patru segmente egale.

Termenul mandala este moștenit din limba sanscrită și în prezent desemnează variate forme de mesaj, unele foarte departe de punctul de plecare religios. Mandala este un cuvânt compus din doi termeni, manda și la. În sanscrită manda înseamnă cerc, dar și sferă, iar la are sensul de conținător.

Monica Drulea expune o colecție de 15 mandale. Autoarea a pornit de la o pasiune pentru culoare și pictat. Prin tehnica punctului a realizat cele 15 mandale, desenate cu alb, auriu, verde, bej, pe fond negru.

Lucrările pot fi admirate în holul principal al Bibliotecii Municipale ”Radu Rosetti” de vineri, 12 februarie și până la începutul lunii martie, de luni până vineri, între orele 09:00-17:00. (sursa: comunicat de presă Biblioteca Municipală “Radu Rosetti”; foto mare: captură video)