Mihaela Cambei, una dintre cele mai valoroase sportive de la CSM Onești, a izbutit o nouă performanță de excepție, după ce s-a încununat triplă vicecampioană continentală în cadrul Campionatelor Europene de Haltere pentru juniori, găzduite de capitala României, București.

Mihaela Cambei, care a concurat în cadrul categoriei 48 de kilograme, a luat câte o medalie de argint la fiecare dintre cele trei secțiuni: “smuls”, “aruncat” și “total”.

La “smuls”, sportiva pregătită de Cristina Maftei a ridicat 77 kg, la “aruncat” a izbutit să ridice haltera de 93 de kilograme astfel rezultând un “total” de 170 de kilograme.

“Felicitări, Mihaela, pentru medaliile obținute!!! Încă o dată admir ambiția și determinarea prin care ai luptat pentru a urca pe podiumul de concurs … sunt enorm de bucuroasă și mândră de evoluția ta !!!! Te îmbrățisez cu drag!”, este mesajul de felicitare pe care i l-a adresat proaspetei vicecampioane europene la juniori antrenoarea sa, Cristina Maftei.