Jurnaliștii de la stiripesurse.ro au publicat ieri un articol în care îl admonestează pe președintele Klaus Iohannis, despre care spun că ar fi ajuns în municipiul Onești, unde ar fi făcut un gest incalificabil,  politizând omagierea eroilor.

“Preşedintele Klaus Iohannis a participat miercuri, 2 decembrie, la inaugurarea centurii municipiului Bacău. Ulterior, acesta s-a deplasat şi în municipiul Oneşti, unde a depus o coroană de flori de Monumentul Eroilor, inaugurat cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

În aceeaşi ţinută ca pe centură – palton negru, pălăie neagră, mănuşi negre, mască, preşedintele a depus o coroană cu sigla PNL. Mai mult, pe panglică scria <La mulţi ani, România! PNL Oneşti>”, notează publicația menționată (vezi print screen).

În realitate, în poza în care jurnaliștii cred că apare președintele Iohannis este consilierul județean Cezar Olteanu. La fel ca președintele Iohannis, liberalul oneștean poartă pălărie (de culoare maro, nu neagră, fapt însă aproape insesizabil!), acesta fiind doar unul dintre accesoriile comune din ținuta celor doi care i-au derutat pe jurnaliști. Ghinion!, cum ar spune președintele, carevasăzică.

Dacă în lumea mondenă fiecare se străduiește să fie diferit, politicienii adoptă de regulă ținute sobre, comune, iar asta i-a încurcat și mai mult pe jurnaliștii de la stiripesurse: Iohannis, palton negru, Cezar Olteanu, palton negru, mănuși negre de piele și unul, și altul. Cel mai comun accesoriu al acestor zile, masca de protecție, a definitivat confuzia, iar faptul că, lângă miniona Elena Pașcu Apăvăloaie, Cezar Olteanu a părut și mai înalt decât este în realitate, la fel de impozant ca președintele, nu mai reprezintă decât un alt detaliu mai mult sau mai puțin bun de luat în seamă.