UPDATE – 11.20: În ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență Onești s-a luat decizia înaintării unei propuneri de ÎNCHIDERE A ȘCOLILOR ȘI GRĂDINIȚELOR DIN ORAȘ până la remedierea situației, plus alte hotărâri – DETALII AICI

ȘTIREA INIȚIALĂ

Municipiul Onești a rămas de vineri fără apă, din cauza unor avarii repetate pe conducta de aducțiune aparținând CRAB, cărora lucrătorii companiei băcăuane nu le-au dat nici până acum de cap.

Nu mai puțin de 5 avarii au avut loc, la intervale scurte de timp, începând de vineri, pe conducta care alimentează Oneștiul cu apă, în zona Parc Măgura din Târgu Ocna.

În aceste condiții, oneștenii s-au descurcat fiecare cum a putut, pentru a-și asigura necesarul de apă. Dacă cei mai mulți au stat cu orele la coadă la izvoarele din oraș, cei mai cu dare de mână au luat cu asalt supermarketurile, golind rafturile de bidoanele de apă de 5, 6 sau 10 litri.

În momentul de față, apa ambalată la bidoane de cel puțin 5 litri capacitate este o raritate, găsindu-se doar sortimentele mai scumpe – vezi foto mare, dintr-un supermarket din Onești, realizată în această dimineață.

Pe de altă parte, în această dimineață, la ora 09.00, la sediul Primăriei Onești se va întruni Comitetul Local pentru Situații de Urgență, în cadrul căruia se vor lua mai multe măsuri, pe care vi le vom transmite imediat ce ne vor fi comunicate.

Vom reveni cu amănunte.