Dedeman, cel mai mare retailer de bricolaj din țară, va deschide vineri, 26 iulie, noul magazin de la Onești, pe strada Redului nr. 106A (aproape de pensiunea First Class). Amenajat pe o suprafață de 30.000 de metri pătrați, noul magazin Dedeman de la Onești – care îl înlocuiește pe cel de pe Calea Slănicului, ce a fost deja închis – le oferă clienților o diversitate mult mai mare de produse, odată cu amenajarea unor spații de depozitare și expunere mult mai mari.

Pentru oneștenii care vor fi prezenți la marea deschidere a magazinului Dedeman de pe Calea Redului – programată pentru ora 08.00 – vă prezentăm alăturat planul magazinului, în cazul în care doriți să ajungeți mai repede la un anumit raion.

Lucrările de amenajare a magazinului ce va fi inaugurat vineri au durat, cu tot cu aprovizionarea cu marfă a acestuia, circa 6 luni.

Pentru că noul magazin Dedeman de la Onești este mult mai mare decât cel care a funcționat pe Calea Slănicului, a fost nevoie ca numărul angajaților să fie suplimentat, aproape 100 de oameni intrând cu această ocazie în echipa Dedeman Onești.

Noul magazin Dedeman de la Onești dispune în plus de o zonă fast-food – restaurantul Spartan își așteaptă clienții la deschidere cu un premiu special (detalii AICI) – și de o parcare mult mai încăpătoare decât la vechea unitate.